Proiecte

Selectează unul dintre cele 1344 proiecte de pe platformă

Ajungem Mari
Psihoterapie pentru copiii și tinerii instituționalizați
  Copiii şi tinerii vulnerabili din centrele de plasament au nevoie de şedinţe de psihoterapie ca să înveţe să-și exploreze și să-şi exprime în siguranță emoțiile dificile asociate cu traumele suferite: neglijența, abuzul, abandonul, instituționalizarea.
Fundația HOSPICE Casa Speranței
Implică-te și ajută-ne să construim SPITALUL SPERANȚEI!
Cu fiecare an, sunt tot mai mulți cei care au nevoie de îngrijire paliativă. Iar noi, la HOSPICE Casa Speranței avem nevoie de tine! Gest cu gest, implicare cu implicare, construim SPITALUL SPERANȚEI! 
Organizația Națională Cercetașii României
Susține un centru local cercetășesc!
Cu sprijinul tău, putem duce mai departe programul educațional cercetășesc în pandemie și dincolo de ea. Susține activitatea unui centru local.
Salvaţi Copiii Iași
Fii realist de bun!
Un proiect pentru ca viața copiiilor vulnerabili să poată continua în context post-pandemic.
Asociatia Invatam Viata
Test
sumar
Organizația Creștină „Ecce Homo”
Casa de tip Familial "a-mic"
Copiii din Casa „a-mic” au nevoie de „satul” care să îi ajute să crească, să se dezvolte armonios și să își găsească propriul drum în viață
Centrul Nord Pentru Animale Salbatice
Food for wild
Cu această donație ne ajutați să cumpărăm mâncare pentru pacienții sălbatici aflați în grija noastră.
Fundația Mihai Neșu
Complexul de recuperare caritabil pentru copii si adulti cu dizabilitati neuromotorii Sfantul Nectarie
Video viitorul Complex de recuperare Sfantul Nectarie Video Ep. 19 · Mihai Nesu va povesteste stadiul santierului la final de 2023 (youtube.com)          
Asociatia MAGIC
"Capul sus!" - Peruci medicinale pentru fetele și adolescentele care se luptă cu cancerul
O inițiativă a Asociației Magic prin care le oferim demnitate și decență fetelor și adolescentelor care se luptă cu cancerul.
Asociația Supereroilor
Iepurașul de Paște susține Asociația Supereroilor!
Asociația Supereroilor oferă gratuit cursuri de IT pentru peste 30 de copii cu dizabilități din București. Cu apropierea sărbătorii Paștelui, vă invităm să vă alăturați Iepurașului de Paște în sprijinul nostru pentru acest program educațional gratuit.
Asociatia MAGIC
MagicEDU 2024 - burse pentru copiii grav bolnavi
MagicEDU înseamnă 200 de burse educationale in valoare de 500 lei/luna, pe o durată de un an, pentru a sprijini educația copiilor grav bolnavi.
Asociația Pădurea Copiilor
Creștem păduri. Formăm comunități
Pădurea Copiilor este prezentă în 23 de comunități din sudul României, reușind să readucă la viață prin împădurire peste 111 ha de teren neproductiv, dintre care 33 ha de pădure se află deja la stare de masiv. Misiunea organizației este de a crește păduri în 100 de comunități din sudul țării - cel mai afectat de secetă din cauza schimbărilor climatice - până în 2035.
TOTUL ESTE POSIBIL
FAPTA BUNĂ DE AZI
Campania FAPTA BUNĂ DE AZI vă oferă șansa să contribuiți la o faptă bună în mod direct, transparent și... imediat.
Asociația Fântânele - Cacova Sibiului
Restaurarea troitei din Fantanele
Salvează o bucată din istorie! Donează pentru restaurarea troiței de la Pârâul Macrii din Fântânele - Cacova Sibiului!
APCA Galati - Asociatia de Sprijin pentru Parinti si Copiii cu Autism Galati
Construim primul Centru De Excelență pentru Recuperarea Copiilor si Tinerilor cu Autism la Galați
ÎMPREUNĂ, construim EXCELENTA în recuperarea autismului la Galați, pentru fiecare NIVEL abordat în lupta noastră ( intervenții timpurii , terapii individuale de recuperare, sistem de învățamant alternativ, integrarea pe piața muncii), pentru copiii si tinerii cu autism. 

Nu găsești proiectul dorit?

Dacă proiectul pe care dorești să îl susții nu este printre cele existente în platformă, ne poți propune să îl adăugăm. Pașii și toate detaliile necesare pentru acest lucru le găsești cu un click aici .