Creează pagina ta Galantom

Prin implicarea ta vei susține proiectul ANASTASIA BODAN VISEAZĂ SĂ DEVINĂ CEA MAI MARE BALERINĂ DIN ISTORIE al organizației TOTUL ESTE POSIBIL

1
Alege proiect
2
Detalii pagină
3
Personalizează
4
Pagină creată

Ce vrei sa le spui prietenilor

Prin participarea ta vei susține

Proiectul

ANASTASIA BODAN VISEAZĂ SĂ DEVINĂ CEA MAI MARE BALERINĂ DIN ISTORIE

Deși aflată la o vârstă foarte fragedă, Anastasia Bodan visează să devină cea mai mare balerină din istorie. Pentru Anastasia baletul a devenit o preocupare relativ târziu, la 8 ani. Dar a progresat foarte rapid, reușind să aibă rolul de solistă chiar de la primul ei spectacol oficial, unde a fost Clara, din Spărgătorul de nuci. Cu planuri legate de balet, atât în plan apropiat, cât și pe termen lung, Anastasia vede în pasiunea căreia îi oferă tot timpul și energia sa, un stil de viață, o artă ce a devenit parte din propria persoană.

Organizația

TOTUL ESTE POSIBIL

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profeioniști) în drumul lor de atingere a unor obiective importante.