Construire adapost pentu victimele violentei in familie

Scoaterea victimelor violentei din familie pana la rezolvarea juridica

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul
Sumă:
3,625 RON
Donații:
27
Galantomi:
12

În condițiile în care, la fiecare 30 de secunde în România, o femeie este bătută de partenerul ei, iar 3 din 10 românce declară că au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani, iar una din 5 femei este omorâtă , fenomenul violenței domestice în România, este mai mult decât îngrijorător.
Din experiența activității clubului nostru în parteneriat cu Asociația AFI-ProFamilia, am constat că nu este suficient să acordăm asistență victimelor, ci trebuie să le oferim o alternativă la viața de zi cu zi, ceea ce presupune ieșirea din situația de criză, adică oferirea unui spațiu de locuit în siguranță.
De 3 ani de zile nu există nici un program de finanțare, având ca obiect violența domestică, nici pentru activitățile cotidiene de informare, prevenire, consiliere, cu atăt mai puțin pentru înființarea unui adăpost.
Deși Legea 217/2003 privind Prevenirea și Combaterea Violenței în Familie, prevede inființarea de adăposturi în fiecare județ, in județul nostru nu există nici pînă in prezent un astfel de serviciu social.
Statistica cu privire la evolutia fenomenului violentei domestice ( agresiuni împotriva femeilor copiilor și bătrînilor) in judetul Bistrița-Năsăud pe ultimi 3 ani este următoarea: anul 2018 – 387 cazuri, anul 2019 – 418 cazuri, trimestrul I 2020 – 487 cazuri, arată clar o crește a cazurilor sesizate. Spunem aceasta pentru că nu toate victimele s-au adresat pentru ajutor instituțiilor abilitate să ofere servicii de asistență și consiliere.
Din nefericire în județul nostru au fost victime a căror viață a fost pusă în pericol prin acțiunile agresorilor, și ne propunem ca prin proiectul nostru, de înființare a unui adăpost, să oferim posibilitatea unui sprijin practic acestora, astfel încât, să nu mai avem victime, care să aibă leziuni ireversibile pe creer, copii care să nu mai somatizeze la gândul că-l vor întâlni pe tatăl lor agresor, sau să nu mai sufere leziuni ca cele pe care vi le prezentăm în continuare - prin aplicarea unei bătăi cu un lanț sau să fie omorâte.

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul