Nicolae Cezar Ștefan - povestea mea SVUC

Eu sunt Cezar, un băiețel drăgălaș diagnosticat cu TSA. Din păcate, îmi este greu să comunic cu cei din jur și nu am atenție distributivă. Am nevoie de terapie ABA și logopedie în mod intensiv.

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul
Sumă:
580 RON
Donații:
7
Galantomi:
4

Numele meu este Cezar Ștefan și m-am născut pe data de 6 ianuarie 2018. La naștere am avut o greutate de 3200 gr. și am fost declarat un copil sănătos, însă la câteva ore după naștere am făcut pneumonie congenitală și au urmat chinuri mari, atât pentru mine, cât și pentru mama. Nu mi s-a dat nici o șansă de supraviețuire la început, dar am fost, și sunt, un copil foarte puternic și am luptat să traiesc, să pot lumina viața familiei mele. Totuși, după ce am petrecut o lună de zile internat într-un spital din Constanța, mi-am dat seama că am ceva probleme de sănătate și am decis să solicit opinia altor medici. În urma investigațiilor am aflat că am suflu sistolic. Au urmat controale regulate la spitalul de copii Marie S. Curie din București pentru a afla evoluția care, din păcate, nu a fost tocmai una bună, însă sper că în timp va fi.

La vârsta de 1 an și câteva luni am început să tremur din ce în ce mai des și să dau din mânuțe și piciorușe fără oprire. Primii pași i-am făcut la vârsta de 1 an și 9 luni și cam de atunci mama a văzut schimbări dese în comportamentul meu.

La vârsta de 2 ani am făcut un control psihologic și mi s-a spus că ar fi doar un blocaj din cauza perioadei petrecute în spital, însă stările de tremurat erau din ce in ce mai dese, comunicarea cu cei din jur era aproape zero, și nu prea puteam acorda atenție la ceea ce se întâmpla în jurul meu. Tatăl meu a ales un alt drum și a renunțat în a-mi acorda sprijin.

După mai multe întâlniri cu diverși psihologi, am primit recomandarea de a efectua un control amănunțit în cadrul unui spital de boli mintale pentru a afla dacă am vreo tulburare din spectrul autist, diagnostic care s-a și confirmat prin întârziere ușoară în dezvoltarea psihică, cu întârziere severă de limbaj.

Sunt un copil inteligent, îmi place foarte mult limba engleză și știu să număr, precum și denumirea diferitelor obiecte din jurul meu. Din păcate, îmi este foarte greu să comunic cu cei din jur și nu am atenție distributivă deloc. Am nevoie de terapie aba și logopedie în mod intensiv, adică zilnic câte 3 ore.

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul