AJUTĂ-MĂ SĂ MĂ FAC ÎNȚELES! SUSȚINE TERAPIA UNUI COPIL CU AUTISM!

Fii ajutorul unui copil cu tulburare de spectru autist și ajută-l în drumul său spre evoluție. 

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul
Sumă:
0 RON
Donații:
0
Galantomi:
2

Obiectivul principal al Asociației Spectrul Copilăriei constă în asigurarea de terapii educațional-recuperative copiilor și adolescenților cu tulburări de dezvoltare. Cu ajutorul dumneavoastră, noi putem îmbunătăți viețile acestora. Ne dorim o lume în care toți cei din comunitate, fie ei tipici sau atipici, să primească sprijinul de care au nevoie, atunci când au nevoie, pentru a putea trăi viața pe deplin.

Studiile recente arată că 1 din 44 de copii este diagnosticat cu tulburări din spectrul autist (în S.U.A.), o creștere cu peste 241% față de anul 2000, când prevalența era de 1 caz la 150 de copii. 

Cu sprijinul dumneavoastră, ne putem îndeplini misiunea, putem avea un impact. Indiferent de suma donată, fiecare bănuț ajută. Dacă nu puteți dona în acest moment, vă rugăm să faceți clic pe butonul de distribuire pentru a răspândi vestea cunoscuților și prietenilor dumneavoastră!

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul