Împreună putem ține România în viață!

La fiecare 7 ore, un nou-născut din țara noastră moare într-o secție de neonatologie insuficient dotată. Din fericire, împreună avem puterea să combatem chiar și cele mai sumbre statistici! 

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul
Sumă:
36,720 RON
Donații:
229
Galantomi:
11

La fiecare 7 ore, un nou-născut din țara noastră moare într-o secție de neonatologie insuficient dotată. Iar odată cu el, moare și o mică parte din România. Noi suntem țara cu cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeana (UE), cu 6 decese la 1.000 de nașteri vii, aproape dublu față de rata mortalității infantile în UE, care este de 3,4 decese la 1.000 de nașteri vii.

Doar în 14 orașe din țară, acolo unde există secții de nivel III, dotate cu aparatura necesară terapiei intensive, nou-născuții cu probleme majore pot primi îngrijire adecvată. Bebelușii cu riscuri majore nu pot fi tratați în restul de  169 de secții și compartimente de neonatologie de nivel I și nivel II și trebuie transferați spre secțiile de nivel III. Pentru unii dintre ei, transferul înseamnă o întârziere a intervenției medicale și are consecințe fatale. Totodată, locurile din unitățile cu nivel III de competențe de îngrijire medicală în neonatologie sunt limitate și pot prelua cazurile doar în funcție de disponibilitate

Multe dintre spitalele publice de specialitate obstetrică, ginecologie și neonatologie din România sunt dotate slab și au multiple nevoi. În plus, echipamentele noi și performante necesare nou-născuților sunt foarte costisitoare astfel încât puține secții pot susține financiar lucrari ample de modernizare și dotare. Pentru un nou-născut cu afecțiuni grave, internarea într-o asemenea unitate spitalicească poate să fie o neșansă.

Din fericire, împreună avem puterea să combatem chiar și cele mai sumbre statistici! Fiecare leu donat ne duce cu un pas mai aproape de obiectivul nostru: acela de a oferi tuturor micuților grav bolnavi din România șansa la supraviețuire.

Donează și ajută-ne să transformăm neșansa în șansă pentru bebeluși!

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul