Tabere de viață activă și independentă

Cel mai elaborat program sportiv de relaționare și educație integrată pentru persoanele cu dizabilități din România din acest sezon de iarnă

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul
Sumă:
60 RON
Donații:
2
Galantomi:
5

Imaginează-ți o Românie în care nimeni nu este lăsat în urmă.

Într-o lume care poate părea copleșitoare pentru un copil în scaun rulant, fiecare gest de sprijin poate deveni o rază de speranță. 🌈

La ora actuală, trăiesc în România peste 940.000 de persoane cu dizabilități, pentru care fiecare zi este o luptă pentru propria independență.

Pentru cei mai mulți dintre noi, lucruri precum să practicăm un sport de iarnă, să învățăm să ne gestionăm banii, să ne pregătim pentru un interviu sau să ne exprimăm liber prin artă sunt lecții pe care le învățăm natural. 🎨 Însă, pentru copiii și tinerii cu dizabilități, acestea pot părea provocări imposibile.

Cum schimbăm vieți prin proiectele noastre?
În cei 7 ani de activități dedicate copiilor și tinerilor din medii vulnerabile și persoanelor cu dizabilități, după zeci de proiecte de accesibilizare ample și îndrăznețe și activități sportive adaptate la nivel național, am fost martorii puterii incredibile pe care o câștigă fiecare dintre acești oameni când sunt susținuți. 💡🏅

Cu fiecare zâmbet și fiecare reușită, am înțeles că dizabilitate este doar o formă de abilitate specială. 🌟 Astăzi, pornim la drum cu noi viziuni și noi obstacole de depășit, cu un nou proiect construit pe nevoia socială, educațională și profesională a prietenilor noștri speciali, adesea lăsați în urmă de către societatea în care trăim.

Ce este proiectul „Tabere de viață activă și independentă”?
În acest sezon, taberele Caiac SMile nu mai sunt doar despre schi și sport adaptat, ca în anii precedenți, ci se transformă în „Tabere de viață activă și independentă”, care vor deveni o punte între copii, tineri și chiar adulții cu dizabilități și societate. 🏔️

Taberele de viață activă vor fi organizate la Complexul Cheile Grădiștei Fundata pentru sute de copii cu dizabilități și familiile lor. Acestea vor deveni spații de învățare a abilităților esențiale de viață pentru o tranziție mai ușoară spre independență.

Cum arată programul unui copil, tânăr sau adult cu dizabilități (în scaun rulant, nevăzător, cu Sindrom Down sau alte tiprui și forme de dizabilitate) care va ajunge să beneficieze de această tabără?
✨ Își va dezvolta motricitatea și încrederea în sine prin practicarea de sporturi de iarnă adaptate: schi, patinaj, hochei, etc. - va învăța să cucerească munții la propriu și la figurat;
✨ Va lua parte la cursuri educaționale predate de instructori de viață independentă în scaun rulant în domenii de sănătate, igienă și educație sexuală;
✨ Va învăța să își gestioneze resursele prin educație financiară;
✨ Se va pregăti pentru piața muncii prin creșterea stimei de sine, descoperirea abilităților necesare job-urilor pe care și le doresc, pregătirea C.V.-ului, etc;
✨ Va învăța să se exprime prin artă, cultură și fotografie (ex: incursiune în aparatul foto). 📸🎭

De ce să te implici?
Când copiii pleacă de la noi, nu iau cu ei doar amintiri frumoase. Pleacă cu un bagaj nou de abilități, curaj și speranță. 🌟 Și totul va fi datorită ție!

💝 Prin donația ta:

  • Sute de copii cu dizabilități vor avea parte de cursuri de viață independentă și vor învăța că dizabilitatea nu îi oprește din a trăi frumos;
  • Sute de familii greu încercate vor trece prin experiențe care le vor schimba percepția asupra vieții;
  • Transformăm dizabilitățile în abilități.

Oferă-le copiilor cu dizabilități o șansă să descopere lumea din afara limitărilor lor. 🌍 Fiecare contribuție este un pas spre un viitor în care dizabilitatea nu mai este un obstacol, ci o parte din identitatea lor frumoasă.

❤️ Donează azi și schimbă viața unui om special pentru totdeauna. 💫

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul