Proiecte

Selectează unul dintre cele 1341 proiecte de pe platformă

Fundația Comunitară Galați
Ajută-l pe Erik Andrei să meargă!
Erik Andrei este un băiețel de 3 ani diagnosticat cu paralizie cerebrală - tetrapareză spastică. Are nevoie de multe terapii care să-l ajute să nu piardă ceea ce a acumulat până în prezent, în valoare de 6.000 de lei lunar.
Asociatia Studentilor la Constructii din Bucuresti
Îi ajutăm împreuna pe Denisa și Iulian, doi copii rămași fără casă în urma unui incendiu
Anul acesta ne propunem sa îi ajutăm pe Denisa și Iulian, doi copii rămași fără casă în urma unui incendiu.
TOTUL ESTE POSIBIL
URGENȚE UMANITARE
O casă care a luat foc, un copil grav bolnav, un accident. Toate acestea sunt episoade de viață care se pot întâmpla oricui. În aceste momente avem nevoie să putem interveni URGENT, pentru ca ajutorul să nu vină prea târziu. De aceea am creat campania URGENȚE UMANITARE, unde intră cazuri medicale & sociale de iminență imediată.
Fight for Life Charity
O masa calda
În România există mii de bătrâni invalizi și singuri, care nu-și mai pot găti mâncarea sau care să poată merge la cumpărături. De asemenea, exista zeci de mii de copii care se culca pe burta goala sau, mai rau, traiesc pe strazi.
ASOCIAŢIA UNITED CRISTIAN-AID BUNUL SAMARITEAN
O casa de Craciun pentru Denisa si Iulian!
Denisa și Iulian doi frățiori de 9 și 11 ani au nevoie de ajutor urgent, casa lor din satul Ionașesti, jud Galati a pierit în flăcări acum doua zile. Situația financiară a familiei este foarte redusă, acum părinții dorm în grajdiul unde mai de mult au avut un cal și o vacă. Denisa a povestit că mai au doar doi purceluși. Dorința ei este să o ajutăm să-i refacem casa și speră ca de Crăciun să aibă unde dormi și unde să-l primească pe Moș Crăciun! Vă rugăm să ajutați pe Denisa și Iulian să își reconstruiască casa. Ar fi minunat sa reușim si sa o reconectam la energie electrica ca ei să poată participa online la școală așa cum fac toți colegii lor. Va multumim din suflet!  
Asociatia Copii Daruiti
AJUTOR PENTRU COMUNITATE COMUNA DASCALU
In comuna Dascalu, noi cei de la ASOCIATIA COPII DARUITI,  am intalnit o comunitate de oameni buni , dar cu situatii speciale . Una dintre familii este fam IANCU  carora dorim sa le oferim de sarbatori -alimente pentru masa de CRACIUN! insa ,nu ne oprim aici  pentru ca pe parcursul anului 2021  avem in plan pentru ei : 1)alimente de baza 2)  sprijin educational  rechizite și materiale didactice pe care părinții nu și le pot permite. 3)renovare casa   ASOCIATIA Copii Daruiti BANCA TRANSILVANIA: RO90BTRLRONCRT0326271602 in RON RO67BTRLEURCRT0326271601 in EURO RO71BTRLUSDCRT0326271601 in USD REVOLUT 0730445511 paypal.me/OngCopiiDaruiti Ps pentru orice detalii suplimentare sau incheiere CONTRACTE SPONSORIZARE , ne puteti scrie pe adresa [email protected] sau ne puteti contacta 0730445511   SA AVEM O ZI PE SUFLET   Activitatea noastra o regasiti aici: https://www.facebook.com/Asociatia-Copii-Daruiti-1649545025328747 https://copiidaruiti.wordpress.com/      
TOTUL ESTE POSIBIL
CANTINA SOCIALĂ SF. NICOLAE (TULCEA)
Cantina socială Sf. Nicolae aparține de Parohia Sf. Nicolae (Tulcea). Aici iau zilnic două mese 18 copii și 5 familii de vârstnici. Cantina are nevoie de ajutor constant în primul rând cu alimente, dar și cu haine, produse de igienă personală și rechizite pentru copii.          
TOTUL ESTE POSIBIL
LICITAȚIILE LUI FLORY
Flory este cea mai simpatică elefănțică, găsită într-o cutie cu donații. Pentru că a fost prea drăgălașă ca să poată fi licitată, Flory a rămas în grija persoanei care a găsit-o. Ca răsplată că a fost salvată, Flory s-a decis să liciteze chiar ea alte obiecte deosebite și să ajute măcar un om pe săptămână, adică 52 într-un an. Ajut-o să își atingă țelul!
TOTUL ESTE POSIBIL
AJUTOR PENTRU ALEXANDRU CLIPCA
Clipca Alexandru este profesorul de educație fizică și antrenorul de atletism care și-a dedicat copiilor toată cariera, obținând rezultate la nivel Republican și Internațional în nenumărate concursuri. În acest moment se luptă cu o boală cronică, apărută în urma unui accident în timpul unei competiții sportive la vârsta de 15 ani. Boala a început să se manifeste prin amorțeli ale membrelor și încețoșare a vederii, însă acum totul s-a agravat. Alexandru nu poate merge singur mai mult de 5 minute și a pierdut total vederea cu ochiul stâng. Alexandru se află acum în Italia, iar pentru tratament are nevoie de 50.000€.
Asociația Benefacto
Zambete pentru Dominic
Luptam cu limfomul Burkitt pentru Dominic si il ajutam sa zambeasca din nou
Fundația Inovatii Sociale Regina Maria
Ajuta peste 60 de adulti si copii sarmani din 2 sate uitate de lume
Doneaza orice suma si ajuta acesti oameni sa nu mearga la culcare flamanzi! Sunt 14 familii nevoiase din 2 sate din Dobrogea, Satul Calfa si Gradina, la care am ajuns si anul trecut in perioada Craciunului. In aceste familii sunt 35 de copii care se confrunta dintotdeauna cu numeroase lipsuri materiale, care locuiesc in niste case darapanate si care traiesc tare greu.
Asociatia Copii Daruiti
AJUTOR PENTRU 2 BAIETI CRESCUTI DE STRABUNICI
Doi străbunici din judeţul Botoşani au impresionat o întreagă comunitate, după ce s-a aflat că, deşi sunt bătrâni şi bolnavi, îşi cresc singuri, fără niciun ajutor, doi strănepoţi. Băieţii, unul de 5 ani, celălalt de 12 ani, au fost lăsaţi de mama lor în grija străbunicilor în urmă cu câţiva ani. Iar de atunci, femeia nu s-a mai interesat de ei. Tatăl celor mici nu se ştie cine este. Bătrânii şi copiii trăiesc într-o baracă din lut şi carton, iar destinul lor i-a impresionat pe reprezentanţii unei asociaţii caritabile, şi pe o politista de frontieră, care vor să-i ajute. sursa stirile protv
Asociația Țara Tinerilor Uniți
Impreuna pentru familiile afectate de COVID19 !
Impreuna pentru familiile afectate de COVID19 !
Asociația de Servicii Sociale SCUT
Copiii au nevoie de mama!
Campania „Copiii au nevoie de mama” s-a născut din nevoia de a fi aproape de mamele și copiii aflați în situații dificile. Scopul proiectului este sprijinirea mamelor aflate în situații de risc social în vederea prevenirii abandonului copiilor.
Asociația Impreună pentru buzoieni
Băiețel crescut de bunică are nevoie de ajutor
Georgian este un tânăr de 14 ani, deși, în realitate, conformația lui este a unui copil mult mai mic. Mama l-a părăsit, tatăl este în pușcărie și singurul lui ajutor provine de la bunica. Georgian merge la școală și este pasionat de creșterea animalelor. În timpul liber este nevoit să muncească în sat să facă rost de bani, deoarece pensia de CAP a buncii nu este suficientă pentru a se întreține. Cu banii câștigați și-a cumpărat un cal, două oi și două capre. Nu se îndură să le taie, le crește pentru lapte.

Nu găsești proiectul dorit?

Dacă proiectul pe care dorești să îl susții nu este printre cele existente în platformă, ne poți propune să îl adăugăm. Pașii și toate detaliile necesare pentru acest lucru le găsești cu un click aici .