Proiecte

Selectează unul dintre cele 1330 proiecte de pe platformă

TOTUL ESTE POSIBIL
EXCURSII PENTRU COPII ȘI TINERI
Propunem o recompensă oferită copiilor cu rezultate bune la învățătură sub forma unei excursii la munte, în care să îmbinăm: drumețiile și pasiunea pentru frumusețile naturii,  tradițiile românești, activități de ecologie (curățenie făcută de copii), jocuri și activități,  informații despre mediu.
TOTUL ESTE POSIBIL
ION CANDREA, CAMPION MASTERS MEDALIAT MONDIAL
Sportivul Ion Candrea, alergător din Țara Dornelor (masters, categorie +50 ani), participă frecvent la concursuri în afara României. Fiecare participare la o competiție internațională presupune, în afară de costuri cu înscrierea la concurs, transport, cazare și masă, și investiție în echipament sau produse de nutriție.
TOTUL ESTE POSIBIL
NICOLAE ALEXANDRU SOARE LA JOCURILE OLIMPICE TOKYO
Nicolae Alexandru Soare, deținătorul a peste 60 de titluri naționale până în acest moment, de 7 ori participant la alte competiții în Japonia, medaliat europene & universiadă, se pregătește să reprezinte România la cea mai importantă competiție sportivă la nivel mondial: Jocurile Olimpice.
TOTUL ESTE POSIBIL
CAMPIONI SENIORI
Sportul nu este o activitate lipsită de costuri, iar cei mai mulți atleți seniori se găsesc în situația de a nu avea un echipament adecvat, o încălțăminte bună sau poate chiar... posibilitatea de a-și achita o înscriere la o cursă! Pe listele competițiilor sportive, la categoria +50/+60 sunt înscriși puțini participanți la masculin, iar la feminin prezența este și mai scăzută. Prin acest proiect ne propunem să creștem numărul participanților de vârstă 50+ la competițiile naționale și să avem cât mai mulți reprezentanți din partea României la competițiile internaționale de tip masters.
TOTUL ESTE POSIBIL
RUBEN CHIVI, MULTIPLU CAMPION NAȚIONAL LA ATLETISM (SPRINT) LA 15 ANI
Până la vârsta de 15 ani, Ruben Chivi a adunat în palmares titluri importante la ștafetă (4x100, 4x400): patru titluri de campion național al României, două titluri de vice-campion național al României și trei locuri 3. Pe lângă acestea, a obținut în cadrul concursurilor grand-prix (extra naționale) un loc 1, patru locuri 2 și două locuri 3. Proba sa de bază este 400m plat și își dorește ca pe viitor să ajungă un atlet recunoscut la nivel mondial.  "Titlul cel mai dorit de mine este să iau aurul la OLIMPIADĂ, la 400m. Tot ce știu este că vreau să mă antrenez din greu și să ajung cât mai departe."
TOTUL ESTE POSIBIL
CAMPIONUL NAȚIONAL LA WINTER TRIATHLON VIZEAZĂ TOPUL MONDIAL LA ALERGAREA MONTANĂ
Ștefan Pleșa s-a născut în Valea Doftanei, are 20 de ani, iar în prezent este student în anul I la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, secția Tehnologia Informației, din cadrul Universității Transilvania Brașov. Are o indemnizație modică de la clubul la care este legitimat, părinții săi fiind însă cei care fac eforturi pentru a-i susține pregătirea universitară și sportivă. În 2020 are în plan să înceapă și Facultatea de Educație Fizică și Sport. Aleargă de la la 12 ani, rezultatele sale la alergare fiind remarcabile încă din copilărie și adolescență.
TOTUL ESTE POSIBIL
FAM SIOW LEONG, MEDICUL MALAEZIAN CARE ANUAL SALVEAZĂ PESTE 1.500 DE VIEȚI ÎN AFRICA
Dr. Fam Siow Leong, de origine malaeziană, specialist în chirurgie, își dăruiește viața oamenilor defavorizați din Africa și acum este directorul medical al spitalului Ishaka, unde anual salvează peste 1.500 de vieți.  La spital condițiile sunt extrem de precare, dar pot fi îmbunătățite prin achiziția unui echipament medical performant.  
TOTUL ESTE POSIBIL
IRINA BORDEANU, JUNIOARE DE TALIE MONDIALĂ ÎN ALERGAREA MONTANĂ
La 13 ani a plecat de lângă părinți și cei 6 frați, pentru a se dedica atletismului de performanță. A meritat? Irina Bordeanu este din Urecheni (Județul Neamț) și s-a născut în anul 2001 (15 august). Acum are la activ 10 ani de alergare și își amintește că a început alergarea în clasa I, odată cu primele ore de sport, fiind mereu nerăbdătoare să înceapă ora și să facă întreceri în curtea școlii. La acel moment îi plăcea să se întreacă mereu cu băieții, pentru că ei alergau mai tare. La Târgu Neamț a urmat școala doar până în clasa a V-a, apoi în clasa a VI-a (când avea 13 ani) a dat 1 săptămână de probe și a decis împreună cu antrenoarea ei (Prof. Iulia Oltean) să se mute în Piatra Neamț, lăsând acasă părinții și cei 6 frați și plecând să își urmeze visul de a alerga! 
TOTUL ESTE POSIBIL
LA 75 DE ANI, EMIL ARSENIU ÎȘI DOREȘTE SĂ AJUNGĂ PE VÂRFUL MONT BLANC
Emil Arseniu va împlini în luna noiembrie a acestui an 75 de ani. Maratonistul a câştigat zeci de competiţii de atletism. Visul dumnealui este de a ajunge pe vârful Mont Blanc. Până acum a făcut de 3 ori înconjurul masivului pe traseul UTMB, dar nu a ajuns niciodată pe vârf. Aventurier convins, consideră că viața nu trebuie trăită cuminte, acasă, ci în alegeri curajoase, care te fac să simți aventura în fiecare secundă, până în toți porii. Este o prezență obișnuită la concursurile de maraton montan. „Visul meu este să ajung pe vârful Mont Blanc. Este lucrul pe care aş mai vrea să-l fac cât mai trăiesc pe Pământ. Mă antrenez pentru asta zi de zi”, ne-a spus maratonistul-șahist, așa cum se prezintă cu umor.  
TOTUL ESTE POSIBIL
GEORGE POPA, CAMPION NAȚIONAL LA MARȘ ȘI MARATON
George Popa este campionul României la marș și maraton (categoria tineret). Deși a ajuns la acest nivel de performanță pentru țara noastră, George câștigă în prezent o sumă modică de la clubul la care este legitimat.
TOTUL ESTE POSIBIL
CAII NOBILI
Prin proiectul CAII NOBILI, ne propunem să oferim o viață mai bună pentru cât mai mulți cai și să îi aducem împreună pe iubitorii acestora, pentru a reuși să facem o schimbare în bine în viața acestor animale care ne învață atât loialitatea, cât și libertatea. Cazurile pe care le vom promova sunt cazuri de abuzuri, accidente, situații critice (lipsă hrană, apă, exces de efort în munci agricole). La ce va ajuta implicarea fiecărui contribuitor? Achiziția de hrană, plata îngrijirilor medicale, chiriei & utilităților adăpostului.  
TOTUL ESTE POSIBIL
GRUPA DE ÎNOT SINCRON SWIM ART ARE NEVOIE DE SUSȚINERE!
Grupa de fete din echipa Swim Art (antrenată de Irina STROE-HĂNESCU) a început înotul sincron în 2016 și deja rezultatele sunt vizibile. Ele se pregătesc acum pentru următoarele competiții, evenimente pentru care au nevoie de echipament și costume pentru concursuri și demonstrații.
TOTUL ESTE POSIBIL
CAMPIONATUL MONDIAL DE DEZBATERI ACADEMICE (2020)
În România există o comunitate de peste 2.000 de elevi de liceu care practică Dezbaterile Academice. Din acești 2.000 de elevi, sunt aleși anual 5 dintre cei mai buni din țară, pentru a forma Lotul României pentru Campionatul Mondial de Dezbateri Academice. Această competiție aduce împreună debateri de peste tot din lume (aprox. 70 de țări) și pentru aproximativ 2 săptămâni are loc cea mai mare competiție din lume de dezbateri pentru elevi.
TOTUL ESTE POSIBIL
MĂDĂLIN DINCĂ ÎȘI DOREȘTE SĂ DEVINĂ MEDIC CHIRURG
Mădălin Dincă are 16 ani, este elev în clasa a X-a la liceul din Bolintin Vale (aflat la 30 de kilometri de casa părintească). Ambii părinții suferă de parapareză spastică, iar asta înseamnă că au nevoie de ajutor pentru a face lucruri care celor mai mulți li se par banale. Mădălin vrea să devină medic chirurg pentru a-i ajuta pe cei aflați în situația părinților lui. 
TOTUL ESTE POSIBIL
THE FITTEST MAN IN ROMANIA, SEVERIN IRIMIA, REPREZINTĂ ROMÂNIA LA REEBOK CROSSFIT GAMES (SUA)
România are șansa de a participa la cea mai mare competiție de CrossFit din lume, prin persoana și prezența lui Severin Irimia.  Asociația TOTUL ESTE POSIBIL este alături de atletul care s-a calificat la Reebok CrossFit Games, SUA (august 2020). Cel mai mare vis al lui Severin este să adauge România pe harta CrossFit-ului mondial, iar acum are această șansă unică. Implică-te și tu susținând participarea lui Severin Irimia la Reebok CrossFit Games!

Nu găsești proiectul dorit?

Dacă proiectul pe care dorești să îl susții nu este printre cele existente în platformă, ne poți propune să îl adăugăm. Pașii și toate detaliile necesare pentru acest lucru le găsești cu un click aici .