Cine sunt tinerii implicați în cooperativă?
Între 6-10 tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 22 de ani din Baia Mare. Aproximativ 50% dintre aceștia locuiesc în comunitățile informale, de la periferia orașului Baia Mare (Pirita, Gară, etc) și care nu au un loc de muncă pe perioada desfășurării experimentului.
Pe ce durată se implică tinerii?
Timp de 2 luni, pe durata vacanței de vară. Cooperativa este un proiect pilot. Ea este gândită nu ca un proiect de lungă durată, ci ca o experiență de învățare pe perioada vacanței de vară.
Cine îi va sprijini?
Comitetul de coordonare: instituții, companii și organizații membre din comunitatea locală care îi pot sprijini pe tineri în desfășurarea activității: reprezentanți ai Consiliului Local, reprezentanți ai ONG-urilor de tineret, ai SPAS, ai companiilor locale, ai întreprinderilor de economie socială și solidară. Este important ca din comitetul de coordonare să facă parte atât structuri care îi pot sprijini social și educațional pe tineri, dar și structuri care pot contribui la educația antreprenorială a cooperanților. Comitetul de coordonare se întâlnește de 4 ori în decursul proiectului (înainte de lansarea cooperativei, în prima săptămână de activitate a cooperativei, în a 5-a săptămână de activitate și la închiderea experimentului).
O organizație de suport: Team for Youth Association va găzdui activitatea economică și financiară și va sprijini activitatea educațională a cooperativei de servicii pe toată desfășurarea ei. Tot Team for Youth va coordona și facilita activitatea Comitetului de coordonare.
Un animator: Tinerii vor fi acompaniați zilnic, pe tot percursul activității lor, de un animator. Rolul animatorului nu va fi de coordonare și el nu va fi implicat în luarea deciziilor din cadrul cooperativei. Rolul său va fi de a-i ajuta pe tineri să lucreze împreună, de a-i îndruma către luarea unor decizii colective, de a media legătura acestora cu comunitatea, cu potențialii clienți, de a le oferi experiențe noi de învățare și socializare. Animatorul va fi angajat de către Team for Youth pe durata implementării proiectului. Acesta va trebui să aibă permis de conducere.
Ce vor învăța tinerii cooperanți?
Vor dobândi informații despre activitățile de antreprenoriat, în special cele de antreprenoriat social. Își vor dezvolta competențe necesare în muncă: punctualitate, responsabilitate, lucru în echipă, comunicare, managementul timpului, management financiar, luarea deciziilor, etc. Își vor descoperi și valoriza competențe tehnice, talente, pasiuni. Vor învăța să interacționeze cu actori ai comunității locale.De ce implementăm acest proiect?
Recunoaștem nevoia tinerilor pentru a se pregăti de intrarea pe piața muncii, iar noi considerăm asta a fi o prioritate. Mai mult de atât, ne dorim să participăm la procesul de incluziune socială a tinerilor din mediile defavorizate. Contextul acestui proiect aduce la aceeași masă membrii ai comunității din mai multe domenii, ceea ce favorizează găsirea de soluții pentru provocările actuale din comunitatea locală.
De ce să donezi?
Faci posibilă implementarea acestei inițiative pentru prima oară în România.
Te implici în procesul de incluziune socială a tinerilor din comunitățile defavorizate din Baia Mare.
Donațiile adunate se vor materializa în salariul animatorului, cât și în materialele consumabile necesare.
Devii parte a rețelei binelui și unul dintre mentorii tinerilor implicați în cooperativă.