Olimpiada Inocenților pentru copiii cu dizabilități

Sute de copii cu dizabilități din Bistrița-Năsăud iau parte anual la Olimpiada Inocenților. Anul acesta va avea loc în data de 18 mai 2023. Devino GalantOm și sprijină programele dedicate copiilor cu dizabilități. 

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul
Sumă:
350 RON
Donații:
4
Galantomi:
1

Sute de copii cu dizabilități de pe raza județului Bistrița-Năsăud iau parte anual la Olimpiada Inocenților, un eveniment organizat de către Fundația Inocenți. După o absență de trei ani (din cauza situației pandemice), ne reîntâlnim plini de bucurie la cea de-a XIV-a ediție a Olimpiadei, care se va desfășura în data de 18 mai 2023.   

Devenită deja o tradiție, Olimpiada cuprinde o înlănțuire de momente emoționante în care copilăria, bucuria și egalitatea de șanse se prind într-o "horă" a prieteniei :). 

Și de această dată, vor fi organizate numeroase activități sportive și artistice în care vor fi antrenați toți copiii prezenți, alături de voluntari. 

***

Fundația Inocenți Bistrița sprijină zeci de copii cu dizabilități prin activități zilnice menite să le îmbunătățească starea de sănătate, să le dezvolte o serie de abilități și competențe de viață independentă, dar și să le faciliteze integrarea socială. Bucuria și razele de speranță și de mai bine pe care reușim să le aducem în viețile acestor micuți ne inspiră și ne dau puterea de a continua împreună această călătorie a binelui! 

Devino GalantOm Inocenți, sprijină programele dedicate copiilor cu dizabilități și scriem împreună o pagină importantă din viețile micilor Inocenți! 

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul