Dosar de bine

Dosar de Bine oferă sprijin pacienților cu cancer, asigurându-le acces la tratamente, medicamente și dispozitive esențiale. Contribuie la #BINE cu o donație și fii parte din schimbare!

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul
Sumă:
49,029 RON
Donații:
376
Galantomi:
3

Proiectul "Dosar de Bine" a prins rădăcini din dorința noastră sinceră de a fi alături de cei care traversează momente dificile, în urma diagnosticului de cancer și a tratamentului oncologic. Ne-am propus să aducem lumină în viața lor, să facilităm accesul la tratament, accesorii esențiale, aparate medicale și dispozitive necesare pentru a le oferi șansa de a trăi cât mai aproape de normalitate.

În cadrul proiectului, ne axăm pe informarea și îndrumarea către un traseu medical, într-un limbaj accesibil oricărui bolnav. Oferim suport emoțional bolnavului și familiei acestuia. Toate aceste servicii sunt oferite gratuit. Angajamentul nostru este de a fi alături de cei care au nevoie de sprijin.

Primim constant solicitări pentru consiliere telefonică, acoperind o gamă variată de probleme medicale. Ne străduim să venim în întâmpinarea tuturor celor care ne caută, oferind acțiuni concrete precum distribuirea de medicamente, alimentație specială (enterală și parenterală), dispozitive medicale esențiale, participarea la grupuri de sprijin pentru consiliere psihologică și terapie, investigații medicale, cazare și transport pentru efectuarea tratamentului oncologic. Totul se realizează în limita bugetului disponibil și pe baza prezentării actelor medicale și a altor documente justificative.

Vă îndemnăm să deveniți parte din acest "Dosar de Bine", deoarece avem nevoie de ajutorul vostru. Fiecare contribuție aduce bucurie și alinare în viețile celor afectați. Vă invităm să faceți o donație aici pentru a susține cât mai mulți bolnavi. Împreună putem face o schimbare pozitivă și aducem speranță acolo unde este nevoie mai mult ca oricând.

Dacă vrei sa îți susții un prieten care trece printr-un tratament oncologic, o poți face pornind o campanie de strângere de fonduri pentru el.

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul